Europarlamentarul USRPLUS Vlad Gheorghe propune o nouă cale de atac în dosarul 10 August

Europarlamentarul USRPLUS Vlad Gheorghe, victimă a agresiunilor jandarmilor în dosarul 10 August, propune o cale de atac în dosarul 10 August.

Deși săptămâna trecută Tribunalul București a emis o decizie definitivă, europarlamentarul anunță o nouă cerere adresată DIICOT în acest dosar. De profesie jurist, Vlad Gheorghe îndeamnă victimele din dosar să solicite Direcției ordonanța de clasare emisă inițial de către procurorul de caz în 26.06.2020.

Vlad Gheorghe”Motivarea judecătorului menționează acele aspecte de procedură pe care atât eu, cât și alți specialiști în domeniu le-am semnalat în toți acești ani de când dosarul 10 August a fost plimbat între instituții. Conform legislației în vigoare, orice decizie în dosar trebuie să fie comunicată părților interesate, adică inclusiv tuturor celor peste 800 de persoane care au depus plângeri pentru că la fel ca mine au suferit din cauza acțiunilor Jandarmeriei de la protestul pașnic de acum peste 3 ani. Or lucrul acesta nu s-a întâmplat, după cum am atenționat încă din 2020. Orice victimă din dosar care nu a primit, căreia nu i-a fost oficial comunicată această ordonanță de clasare are acest drept, iar după ce îi este comunicată, are dreptul de a face alte solicitări conform procedurii penale, de a continua practic dosarul”, declară Vlad Gheorghe.

Nu este prima dată când europarlamentarul Vlad Gheorghe propune public acțiuni juridice în dosarul 10 August, fiind una dintre cele mai active victime în această cauză. Gheorghe a înregistrat inclusiv o solicitare pentru urgentarea judecății, solicitare aflată la a 9-a amânare. Totodată, el a început încă de săptămâna trecută demersurile pentru contestarea la CEDO a soluției Tribunalului București, alăturându-i-se până acum peste 30 de victime.

De trimis la: diicot@mpublic.ro

Către: DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE Data

CRIMINALITATE ORGANIZATĂ

Adresa: București, str. Calea Griviței, Nr. 24, Sector 1.

Dosar: 2122/D/P/2019

In atentia: Procuror șef adjunct direcție,

Oana Daniela Pâțu

Doamnă Procuror șef adjunct,

În temeiul art. 339 al. 5 din Legea 135/2010 privind Codul de Procedura Penala,

Subsemnatul Nume Prenume, cu domiciliul în……………………………………………….., telefon ………………….., e-mail………………………,

Vă înaintez prezenta

SOLICITARE DE COMUNICARE A ORDONANȚEI DE CLASARE

EMISE DE PROCURORUL DE CAZ ÎN 26.06.2020

prin care vă solicit să îmi transmiteți în formă electronică, la adresa de e-mail precizată mai sus, ordonanța de clasare emisă de procurorul de caz în 26.06.2020.

Precizez ca am calitatea de parte vătămată în dosarul 2122/D/P/2019, respectiv 18/P/2018 constituit la nivelul secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, îndeplinind condiția de “parte interesată” prevăzută de art. 339 al. 5 Cod Procedură Penală.

Nume și semnătură Dată

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati