FOTO/ Primăria Capitalei dezminte imaginile virale despre „distrugerile” de la Arena Națională după concertul lui Max Korzh

Imaginile distribuite pe rețelele de socializare care sugerau că Arena Națională ar fi fost distrusă după concertul artistului Max Korzh sunt false, a transmis, duminică, Primăria Capitalei.

Potrivit Jandarmeria Română și reprezentanților Primăriei Capitalei, materialele video și fotografiile virale nu provin din București și nu au legătură cu evenimentul desfășurat sâmbătă seară pe Arena Națională.

Autoritățile precizează că evenimentul, la care au participat peste 42.000 de spectatori, s-a desfășurat fără incidente majore, iar stadionul nu a suferit distrugeri. Imagini publicate ulterior de administrația locală arată că arena este intactă.

Jandarmeria a avertizat încă înaintea concertului asupra unei campanii de dezinformare online, în care imagini provenite de la un meci de fotbal din Franța au fost prezentate în mod fals ca fiind din București.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis, la rândul său, că manifestarea s-a desfășurat în condiții normale și a făcut apel la verificarea surselor înainte de distribuirea unor informații neverificate în mediul online.

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati