Fugarii pedepsiți pentru evadare dacă nu se predau după condamnare. Legea a fost adoptată în Senat

Astăzi, Senatul a adoptat proiectul de lege al Ministerului Justiției prin care persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la închisoare și care nu se predau autorităților în termen de 7 zile vor fi pedepsite și pentru infracțiunea de ”evadare”, anunță ministrul Justiției Alina Gorghiu. 

“Toată lumea este egală în fața legii și trebuie să răspundă când o încalcă!

Pledez pentru o procedură urgentă și la Camera Deputaților, for decizional!
Este nevoie de această lege, pentru a combate comportamentul ”fugarilor”, care nu e de ieri, de azi! Altfel, s-ar putea greșit interpreta că statul acceptă tacit sustragerea unora de la executarea pedepsei definitive.

Și nu asta e realitatea! Toți fugarii României trebuie să își ispășească pedepsele privative de libertate în închisorile de aici. Standardele CEDO sunt respectate.

În prezent, 1845 de persoane extrădate sau predate execută pedepsele în penitenciarele din România.

În plus, investițiile Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru modernizarea condițiilor din penitenciare sunt la cote înalte. Chiar astăzi, la Rahova, a fost marcată finalizarea unei investiții în valoare de peste un milion de lei, bani care au fost utilizați pentru crearea unui număr de 108 locuri noi de cazare și modernizarea a altor 88.

Sunt pași înainte pentru sporirea încrederii publicului în justiție și în respectul față de lege!”, a transmis aceasta într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati