Gianina Șerban, deputat AUR: „Primarul general al Capitalei își exprimă o serie de frustrări pentru că i se ia o jucărie din mâini”

Deputatul Gianina Şerban contestă primarul Capitalei în contextul dezbaterilor pe noul cod de urbanism si amenajare a teritoriului , aceasta susține că:

„Noul cod simplifică o serie de lucruri, care țin de proiecte de care fiecare unitate administrativ teritorială are nevoie, nu putem spune că este este 100% adecvat în această forma, tocmai de aceea este nevoie, de o dezbatere reală, simplifică anumite lucruri în ceea ce privește partea de autorizare.

Să pornim de la exemplul lui Nicușor Dan, în acest moment, nu poți reface o fațadă sau să efectuezi o lucrare minimală în Capitală, fără semnăturile unui aparat birocratic, stufos, sunt clădiri care stau să cadă la un cutremur mai mare, avem proiecte care au autorizațiile de construire blocate, avem investitori români care au pierdut bani sau care au ales sa-și mute investițiile în afara țării.”

„De aceea avem nevoie de un asemenea cod al amenajării teritoriului urbanismului și construcțiilor, în privința acestui proiect de lege, suntem de acord că trebuie să existe spații verzi, cât mai amenajate, gestionate și protejate, însă am fi tare curioși să aflam câte parcuri a dat în folosință primarul general al Capitalei în mandatul său, sau măcar să ne arate cum sunt cele existente.

Proiectul este unul foarte important, dar vrem să fie adoptat în urma unei dezbateri, reale, consistente, nicidecum pe repede înainte, reprezentații AUR au purtat discuții la nivelul Ministerului Dezvoltării, deoarece avem mai multe amendamente, ce au fost punctate Ministerului, au fost pozitiv primite în acest sens și, ministrul confirmă susținerea acestor amendamente. Doresc să subliniez un aspect foarte important în mandatul meu de deputat, este prima dată când un ministru solicită partidelor din opoziție, punctul de vedere.” a declarat doamna deputat Șerban.

„Primarul general al Capitalei își exprimă o serie de frustrări, pentru că i se ia o jucărie din mâini, aceea de a semna autorizații de construcții, realitatea este că Nicușor Dan nu semnează absolut nimic, în privința proiectelor ce țin de partea de construcții, el doar blochează. Nu poți să te închizi în birou, așa cum face Nicușor Dan și să nu semnezi nici o autorizație, nimic, în București sunt clădiri care stau să cadă, care au nevoie de consolidare, dar acestea nu se dezvoltă din cauza domnului Nicușor Dan”, a concluzionat doamna Gianina Șerban.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati