Incendiu puternic în Sectorul 5 din Capitală. Localnicii au fost anunțați prin Ro-Alert

Un incendiu puternic a izbucnit duminică noaptea la mai multe imobile din Sectorul 5 al Capitalei. Din cauza riscului major și a degajărilor de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert.

Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Pereni. Ce s-a întâmplat?

La sosirea primelor echipaje, focul se extindea pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a modului în care erau lipite casele, flăcările s-au extins extrem de rapid.

Incendiul a ajuns să cuprindă un întreg cvartal de locuințe alipite. Suprafața totală afectată a fost de aproximativ 800 de metri pătrați.

Reprezentanții ISU au oferit detalii despre situația găsită în teren la începutul misiunii.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la mai multe imobile alipite, pe strada Pereni, sectorul 5, Bucureşti. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum la nivelul mai multor imobile alipite, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp”, au anunţat iniţial reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Care a fost bilanțul final al pagubelor

Din fericire, în urma verificărilor efectuate de echipele de căutare-salvare, nu au fost identificate victime. Pentru gestionarea acestei situații de urgență, ISU a mobilizat la fața locului mai multe echipaje de intervenție.

Sursa: B1

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati