Ludovic Orban interzice INSP să mai dea informații care nu respectă deciziile Guvernului

Premierul Ludovic Orban a încercat, miercuri, să lămurească problema cifrelor contradictorii privind rata de infectare din Bucureşti, afirmând că datele furnizate de către INSP nu sunt corecte.

Orban a spus că atât el, cât și ministrul Sănătății și cel de Interne au declarat în repetate rânduri că numărul de persoane dintr-o localitate, în funcție de care se calculează rata de infectare, este cel care există la Evidența Populației, scrie spotmedia.ro.

”A fost ieri dezbatere cu privire la rata de infectare în București. Și domnul Tătaru, și domnul Vela, și eu am declarat că numărul de persoane dintr-o localitate, în baza căruia se calculează rata de infectare, este cel care există la Evidența Populației.

Se știe că în fiecare luni, săptămânal, se actualizează pe baza datelor de la Evidența Populației numărul de cetățeni dintr-o localitate. Acest indice este cel mai aproape de realitate. Evidența Populației știe cel mai bine cine are buletin de domiciliu și cine are rezidență”, a subliniat Orban.
Premierul le-a cerut celor doi miniştri să nu le mai dea voie angajaților de la INSP să furnizeze informații publice care nu respectă deciziile Guvernului.

Vă rog să nu mai tolerați ca angajați ai INSP să furnizeze informații publice care nu respectă deciziile noastre. Am decis cu MAI sa scriem foarte clar în anexa hotărârii de guvern, să se știe că indicele se calculează în funcție de populația care este actualizată săptămânal de către Evidența Populației”, a precizat Orban.

Cifrele contradictorii prezentate pentru București

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că în București s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori încă de duminică.

Conform raportului săptămânal al INSP privind evoluția COVID-19 pentru datele raportate până la 11 octombrie, Capitala apare cu rata de incidență la 100.000 de locuitori în 14 zile de 311, ceea ce înseamnă 3,1 la mia de locuitori.

Imediat după comunicatul INSP, Grupul de Comunicare Strategică a informat că Bucureștiul are o rată de 2,69 cazuri la 1.000 de locuitori în ce privește incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile.

GCS a făcut însă precizarea că indicele său este raportat la o populație de 2.151.665 de locuitori.

Ulterior, marți la amiază, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat că Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a comunicat o cifră greșită atunci când a informat că în Bucureşti s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori încă de duminică, iar cifra corectă este cea comunicată de GCS.

„INSP a comunicat o cifră din eroare. A rectificat. Rata pe ziua de azi este 2,69”, a spus prefectul, care astfel a furnizat aceleaşi date ca Grupul de Comunicare Strategică.

Marți seară, președintele Klaus Iohannis a subliniat că este ciudat ca două instituții guvernamentale, Institutul Național de Sănătate Publică şi Grupul de Comunicare Strategică, să ofere rezultate diferite cu privire la rata de infectare în București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati