MAE cere Ambasadei Rusiei „să manifeste reținere maximă” în legătură cu incidentul de miercuri dimineață

Ministerul Afacerilor Externe respinge luarea de poziţie a Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti în urma incidentului de miercuri dimineața. MAE consideră ca „pripită şi complet nepotrivită şi inoportună calificarea în orice fel a acestui incident” și face apel ca Ambasada Rusiei „să manifeste reținere maximă”.

„Astfel, MAE consideră ca pripită și complet nepotrivită și inoportună calificarea în orice fel a acestui incident. MAE respinge totodată orice atribuire de context sau semnificație politică acestui incident tragic și face apel ca Ambasada Federației Ruse să manifeste reținere maximă în oferirea oricăror interpretări înaintea finalizării anchetei autorităților responsabile. Până la finalizarea anchetei și comunicarea rezultatelor acesteia de către autoritățile române competente, orice fel de ante-pronunțări reprezintă doar speculații nefondate”, transmite MAE.

MAE evidențiază că nu a fost afectată integritatea personalului Ambasadei Rusiei în România și a clădirii acesteia și atrage atenția că instituțiile responsabile din România au dispus, încă din data de 24 februarie 2022, ca dispozitivul de pază și protecție alocat Ambasadei Federației Ruse să fie suplimentat. În plus, la 5 martie, a fost dispusă o nouă măsură de consolidare a efectivelor de protecție a Ambasadei Federației Ruse, prin alocarea unui noi echipe de patrulare, sprijin și intervenție.

„Ministerul Afacerilor Externe subliniază că aceste măsuri de suplimentare a efectivelor de protecție au fost dispuse inclusiv pentru a veni în mod operativ în întâmpinarea solicitărilor Ambasadei Federației Ruse. MAE reiterează, și cu acest prilej, condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea și în alte localități din Ucraina, pentru care răspunderea aparține Rusiei, fiind comise în zone din Ucraina aflate sub ocupația forțelor armate ruse la momentul comiterii lor. România consideră că este foarte important ca toți cei care au comis aceste fapte să fie investigați, aduși în fața justiției și să răspundă pentru faptele lor”.

Ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a declarat miercuri că incidentul în care o maşină s-a izbit în porţile misiunii diplomatice ruse de la Bucureşti ar putea fi numit, „practic”, un „act terorist”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati