Medic rezident, garda de vineri: Puține locuri pentru copiii COVID pozitivi, pentru că au tot venit

Cristina Drăghici, medic rezident de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Curie”, povestește, pe o rețea socială, ce înseamnă o gardă de vineri seara în pandemia COVID. ”Sunt puține locuri disponibile la Matei Balș pentru transferul copiilor COVID pozitivi stabili pentru că au tot venit. Și vor mai veni…”.

”Nu știu cum e seara de vineri în alte părți, însă la camera de gardă am evaluat mai mulți copii, dintre care doi sunt de menționat.

Primul copil – 4 ani, puseuri febrile debutate în urmă cu 12 ore, T max – 41.2 C, refractar la tratament, saturații bune, fără alte manifestări clinice îngrijorătoare, mama nevaccinată, susținând că are în prezent laringită nedocumentată, convinsă că nu poate fi altceva, după teste, pozitivă COVID, la fel și copilul.

Al doilea copil – sugar de 1 lună, puseuri febrile debutate în urmă cu 3 zile, T max – 38.5 C, refractar la tratament, scaune de consistență apoasă, mama nevaccinată, simptomatologie similară, pozitivă COVID, la fel și sugarul, ambii transportați la Matei Balș prin SMURD.

Sunând pentru transfer, am aflat că sunt puține locuri disponibile la Matei Balș pentru transferul copiilor COVID pozitivi stabili pentru că au tot venit. Și vor mai veni”, scrie medicul pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati