Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Paște: „Să fim mai aproape de semenii aflaţi în suferinţă, loviţi de război ori nenorociri”

2
FOTO: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu ocazia Paştelui şi a precizat că această sărbătoare „să ne inspire să fim, cu un gând bun şi un gest de solidaritate, mai aproape de semenii aflaţi în suferinţă, loviţi de război ori nenorociri, afectaţi de pierderea celor dragi sau de povara singurătăţii”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

„Învierea Domnului ne aduce împreună pentru a ne bucura de triumful credinţei asupra morţii şi a suferinţei. În aceste momente de intensă bucurie spirituală, transmit urări de sănătate, pace şi prosperitate tuturor românilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, aflaţi în ţară ori în comunităţile diasporei”, a afirmat preşedintele Iohannis.

  • Şeful statului a adăugat că „sărbătoarea Sfintelor Paşti să ne inspire să fim, cu un gând bun şi un gest de solidaritate, mai aproape de semenii aflaţi în suferinţă, loviţi de război ori nenorociri, afectaţi de pierderea celor dragi sau de povara singurătăţii”.

„Călăuziţi de lumina iubirii lui Hristos, să dăruim înţelegere, compasiune şi sprijin tuturor celor care au nevoie de ajutorul nostru. Sfintele Paşti să ne întărească în credinţă şi speranţă, să ne călăuzească pe mai departe cu lumina Învierii Domnului, spre împlinirea binelui comun”, a completat Preşedintele României.

2 COMENTARII

  1. Mesajul Presedintelui Klaus Iohannis transmis cu ocazia Pastelui ne aminteste sa nu uitam sufletele sarace care au nevoie de ajutorul nostru si sa daruim bunatate tuturor celor care se afla in suferinta. Acesta ne aduce impreuna in aceste momente de bucurie spiritula, dandu-le toate acestor grupuri religioase speranta ca aceasta sarbatoare va aduce noi schimbari in lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version