Aflată la a XXI-a ediție în România, Noaptea Muzeelor 2025 este pentru prima dată susținută și de Ministerul Culturii.
- Acces gratuit în peste 70 de muzee, galerii și instituții culturale, în seara de 17 mai 2025
- În București, Noaptea Muzeelor 2025 vine cu experiențe culturale spectaculoase, de la patrimoniu artistic de milioane de euro, până la incursiuni științifice și deschideri rare ale unor repere arhitecturale.
Sâmbătă, 17 mai 2025, peste 70 de muzee și instituții culturale din întreaga țară își vor deschide porțile pentru public în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Nopții Muzeelor.
Evenimentul, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și susținut pentru prima dată de Ministerul Culturii, oferă vizitatorilor acces gratuit la expoziții, tururi ghidate și activități speciale. Acest demers oferă publicului o experiență muzeală inedită, prin deschiderea instituțiilor muzeale într-un interval orar neconvențional, propunând o ofertă culturală special concepută pentru această ocazie.
Noaptea Muzeelor 2025 promite o experiență culturală unică, transformând muzeele în spații animate de expoziții neobișnuite, activări creative și noi forme de dialog cu vizitatorii. Este o oportunitate pentru publicul larg de a redescoperi patrimoniul cultural într-un cadru inedit și accesibil.
Evenimentul este inspirat de un model european și are loc simultan în peste 30 de țări europene. În România, Noaptea Muzeelor este organizată din 2005 și a devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului.
Diversitatea instituțiilor muzeale din România și bogăția patrimoniului gestionat transformă ediția din 2025 într-un context favorabil pentru promovarea educației prin cultură, pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului și pentru consolidarea rolului social al muzeelor. Astfel, Noaptea Muzeelor devine o platformă strategică de fidelizare a publicului și de afirmare a muzeului ca actor activ în viața comunității. De altfel, mesajul principal – Educația prin cultură. Dezvoltarea prin cultură – este reflectat în toate activitățile propuse, contribuind la poziționarea culturii ca factor esențial în evoluția societății.
În București, Noaptea Muzeelor 2025 vine cu experiențe culturale spectaculoase, de la patrimoniu artistic de milioane de euro, până la incursiuni științifice și deschideri rare ale unor repere arhitecturale.
- Muzeul Geologic Național își deschide porțile sâmbătă, 17 mai, între orele 10:00 și 21:00, cu un program bogat și interactiv dedicat tuturor vârstelor. Sub sloganul „Învață despre trecut! Bucură-te de viitor!”, vizitatorii pot explora expoziții despre patrimoniul natural și cultural al Dobrogei, o selecție spectaculoasă de cristale și bijuterii din piatră naturală, dar și colecția permanentă care cuprinde peste 85.000 de exponate – de la fosile și meteoriți, la roci rare și dinozauri. Este singurul muzeu din țară care ilustrează istoria geologică a României, într-o clădire istorică de referință.
- Muzeul Național al Țăranului Român invită publicul să descopere expoziția „Legea creștinească” și șase expoziții temporare, într-un program special organizat între orele 18:00 și 20:00. Tot aici va avea loc și Târgul de Sfinții Împărați Constantin și Elena, o oportunitate de a interacționa cu meșteșugurile și tradițiile contemporane inspirate din cultura populară.
- Arcul de Triumf, simbol istoric al Capitalei, va fi și el deschis în regim special pentru vizitatori. O expoziție foto-documentară le va spune povestea monumentului, iar panorama asupra orașului – accesibilă din zona superioară a Arcului – promite o experiență memorabilă la apus. Un moment rar în care istoria și orașul se întâlnesc la înălțime.
- În Ilfov, Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” propune o seară de poveste la Palatul Mogoșoaia, unde publicul va putea vizita expoziții permanente și temporare, grădinile brâncovenești și spațiile de artă contemporană, într-un decor perfect pentru o ieșire în familie sau cu prietenii. Programul se desfășoară între orele 18:00 și 22:00.
- Magazinul Dependent de Artă marchează această ediție cu o prezență exclusivă în cadrul Art Safari, unde organizează „Expoziția de 1.000.000 de Euro” – o colecție rară cu lucrări semnate de mari maeștri ai artei românești, precum Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Adrian Ghenie sau Dumitru Ghiață. Capodoperele provin din colecții private și sunt expuse publicului larg doar cu această ocazie, în inima Capitalei, la Palatul Dacia România, pe strada Lipscani nr. 18–20.
- Muzeul Național de Artă al României se alătură acestei ediții cu un program special, oferind acces la toate cele cinci galerii permanente și la spațiile istorice aflate în sediul central din Calea Victoriei nr. 49-53. Accesul se face pe baza unui bilet de intrare unic, în valoare de 12 lei (cu reducerile aferente). Acesta permite vizitarea tuturor galeriilor și a Spațiilor Istorice. Adresa: Calea Victoriei nr. 49-53
- Muzeul Parfumului – Paralelă între designul anilor ’20 din ultimele două secole
O paralelă între designul anilor ’20 din ultimele două secole evidențiază o schimbare radicală a esteticii și valorilor. În 1920, domina luxul Art Deco, cu forme geometrice, materiale prețioase și reclame idealizate. În 2020, minimalismul, sustenabilitatea și autenticitatea definesc atât designul, cât și mesajul publicitar. Această evoluție arată cum gusturile vizuale urmează îndeaproape transformările sociale, economice și culturale ale fiecărei epoci. Program de vizitare de Noaptea Muzeelor : 18.00 – 20.00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)
Acces: gratuit/cu plată (detalii pentru acces cu plată) : gratuit Adresă: Calea Dorobanți 172, Mario Plaza, în incinta parfumeriei Beautik -
Sâmbătă, 17 mai, Muzeul Teatrului Național își deschide porțile pentru public, cu ocazia Nopții Muzeelor, și vă invită să descoperiți expoziția „Regina Maria la teatru”. Vă așteptăm într-un loc unde istoria teatrului românesc prinde viață și poveștile din culise ies la lumină. Costume de scenă, documente, fotografii și afișe ce reconstruiesc atmosfera spectacolelor vă așteaptă să le explorați într-o seară specială. Accesul se face prin Foaierul Sălii „Ion Caramitru”. Program de vizitare: 18:00 – 21:00/ Intrare liberă
Noaptea Muzeelor, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, este un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Programul evenimentelor poate fi consultat la adresa de Facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor