O fetiţă a căzut inconştientă după ce s-a electrocutat într-un parc pentru copii din Sectorul 6

O fetiță a fost doborâtă la pământ după ce a fost electrocutată pe un gard metalic, într-un parc de joacă din Sectorul 6. Ea a fost transportată la spitalul Grigore Alexandrescu.

”Fetița s-a urcat pe acest gard, a pus mâna pe stâlpul de iluminat, după care a fost trântită la pământ. Echipele de prim-ajutor au transport-o la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală”, potrivit antena3.ro.

Mama fetiței a declarat pentru sursa citată că a fost, și ea, electrocutată în același timp.

„S-a urcat pe gard și a pus mâna pe acel stâlp, dar (stâlpul) a curentat și mai jos, la nivelul meu, adică la 50 de centimetri (mai jos), că m-am atins și eu de el puțin și m-a ciupit”, a povestit femeia.

Ea a confirmat că, după incident, viața fiicei sale nu este în pericol.

Imediat după incident, responsabilii companiei de electricitate au întrerupt curentul în întreaga zonă, iar polițiștii au sigilat parcul pentru copii.

Poliția efectuează cercetări pentru vătămare din culpă

„La data de 07.08.2023, în jurul orei 20.55, polițiștii Secției 20 Poliție au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că în părculețul de joaca pentru copii, situat pe strada Tabla Buții, Sector 6, o fetiță care se juca s-a electrocutat. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care au constatat faptul că minora se afla într-o ambulanță, unde i se acordau îngrijiri medicale.

Martorii oculari au relatat că minora s-a urcat pe un gărduleț metalic care delimita parcul și, în momentul în care a atins un stâlp de iluminat, a fost electrocutată. Minora a fost transportată în stare de conștiență la spitalul Grigore Alexandrescu.

Parcul a fost evacuat de către polițiști. De asemenea, s-a solicitat prezența unei echipe ENEL, pentru verificarea tuturor stâlpilor de iluminat din parc. În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat autoritățile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati