Oana Pelea debutează ca regizoare pe 18 noimembrie la TNB: „Scopul meu nu este performanţa actoricească, ci o experienţă umană împărtăşită cu publicul!”

One-woman-show-ul „Evadarea tăcută” de Lena Constante, debutul actriţei Oana Pellea ca regizoare, va avea premiera oficială pe 18 noiembrie, de la ora 19,00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale”.

Potrivit unui comunicat al TNB, o poveste profundă despre rezistenţa umană în faţa opresiunii regimului comunist în România, cartea Lenei Constante stă la baza unui spectacol în care marea actriţă Oana Pellea urmăreşte viaţa protagonistei, o femeie puternică şi independentă, care se confruntă cu dificultăţile şi limitările impuse de sistemul politic al vremii.

„Nu poţi printr-o dramatizare să ‘joci viaţa’ unui Om! Mi se pare indecent. De aceea, spectacolul ‘Evadarea tăcută’ mi-l doresc o mărturisire şi nu un spectacol de teatru. Scopul meu nu este performanţa actoricească, ci o experienţă umană împărtăşită cu publicul! Îmi doresc ca textul şi experienţa unui fenomen uman pe numele de Lena Constante să ajungă la spectatori”, a explicat Oana Pellea.

Actriţa a adăugat că pentru ea este o datorie de onoare să aducă în atenţia publicului această lecţie de viaţă: „Cum poţi evada din iadul trăit plonjând în raiul din tine! Vă invit la o mărturisire. Cea mai mare dezamăgire pentru mine ar fi: ‘aţi jucat bine’. Nu vreau să ‘joc’. Nu vreau să fiu actriţă în acest spectacol. Vreau doar să vă împărtăşesc cu smerenie experienţa acestui excepţional Spirit. Atât”.

Cu prilejul premierei, Editura Humanitas va reedita volumele „Evadarea tăcută” şi „Evadarea imposibilă”, care vor fi disponibile pentru publicul prezent la eveniment.

Sursa AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati