Peste 900 de bucureşteni s-au înscris în programul „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă”

947 de bucureşteni cu vârsta de peste 55 de ani s-au înscris în programul „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă”. Dintre aceştia, 117 au prezentat suspiciunea unui cancer, urmare a rezultatelor obţinute, ceea ce dovedeşte o creştere semnificativă a incidenţei, de aproximativ 12%; una dintre cele mai recente statistici în domeniu dată publicităţii arată că, la nivel mondial, la ora actuală sunt 4,8% cazuri la 100.000 de locuitori.

Iniţiat de Primăria Capitalei şi de Asociaţia Sănătate pentru Comunitate şi derulat în perioada septembrie 2019 – martie 2020, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti CSMB, în parteneriat cu NEOLIFE Medical Center, programul „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă!” s-a bucurat de un real succes!

Acest program pilot a venit în sprijinul seniorilor bucureşteni cu vârsta de peste 55 de ani care au beneficiat în mod gratuit de teste medicale specifice în depistarea cancerului colorectal, testul imunochimic medical FIT reprezentând o metodă de screening non-invazivă, importantă şi eficientă.

„De la bun început, pacienţii au fost informaţi cu privire la etapele desfăşurării acestui proiect şi, după efectuarea testelor şi primirea rezultatelor, cei care a prezentat suspiciuni au continuat, sub îndumarea specialiştilor NEOLIFE Medical Center, investigaţiile necesare pentru a se ajunge la un diagnostic final”, a declarat Alexandra Dobre, Directorul General CSMB.

Campania de promovare a screening-ului pentru depistarea cancerului colorectal lansată de Digestive Cancers Europe este derulată în prezent la noi în ţară de Asociaţia Sănătate pentru Comunitate, partenerul CSMB. Organizaţia s-a alăturat campaniei europene care promovează screening-ul cancerului colorectal pentru toate persoanele de peste 55 de ani şi a promovat petiţia pentru introducerea screening-ului pentru cancerul colorectal la nivelul întregii U.E.

La nivel naţional se doreşte introducerea testării FIT în Ghidul de Screening pentru cancerul colorectal.

Recent, Consiliul European a stabilit ca obiectiv testarea a 65% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 – 74 ani. Doar câteva ţări şi regiuni s-au apropiat de acest obiectiv şi testează de 4 ori mai multe persoane de peste 50 ani, faţă de restul. Dacă toate ţările europene ar atinge acest obiectiv de testare, ar putea fi salvate peste 100.000 vieţi în fiecare an.

Programul „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă” a fost suspendat în perioada marcată de pandemia COVID-19, până la o dată care va fi anunţată, în funcţie de evoluţia acesteia în România şi a măsurilor luate de autorităţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati