Membrii Comunităţii Declic au înmânat, luni, reprezentanţilor Patriarhiei Române petiţia „Modificaţi ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniţă!”.
Potrivit petiţiei, iniţiată de Vladimir Dumitru, membru Declic, ritualul Botezului ar trebui să fie făcut doar „prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă”.
Cum se poate face? Prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă şi nu cu smuceli şi chiar brutalitate (cazuri ce-i drept izolate, dar au existat!), aşa cum se poate observa din dovezile filmate de-a lungul timpului”, se arată în petiţie.
Peste 64.000 de semnături
Documentul, care ar cuprinde, potrivit iniţiatorilor, peste 64.000 de semnături, precizează că petiţia „moderată şi constructivă” este adresată Bisericii Ortodoxe Române şi nu este îndreptată împotriva unor persoane, nu este împotriva Bisericii, ci este tocmai pentru rezolvarea „definitivă” a unei situaţii „foarte controversate” în urma căreia s-au întâmplat multe accidente în urma cărora au murit bebeluşii”.
„Unii poate vor argumenta că mulţi preoţi deja o fac în acest mod (doar stropirea simbolică) – cinste lor! – dar petiţia are scopul de a impune această practică pentru totdeauna şi în toate bisericile din România şi Diaspora! Este Timpul să ne dăm mâna – mireni şi clerici- pentru îndreptarea definitivă a acestor lucruri! (…)
Ce spune Biserica Ortodoxă Română
Redactarea şi depunerea unei petiţii publice adresată unei instituţii este perfect legală în spaţiul democratic, dar modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de uriaşa responsabilitate individuală şi comunitară a membrilor unei Biserici, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, scrie spotmedia.ro.
„Redactarea şi depunerea unei petiţii publice adresată unei instituţii este perfect legală în spaţiul democratic. Aspectul legalităţii nu este însă totdeauna implicit sinonim cu cel al adecvării la realitatea vizată prin demersul respectiv. Mai ales când instituţia destinatară este un cult religios recunoscut şi respectat de stat, iar subiectul petiţiei este unul care vizează o structură cultic-liturgică.
Petiția a pornit după ce un copil în vârstă de o lună şi jumătate a decedat, la începutul acestei luni, la spital, după ce a făcut stop cardio-respirator, în urma ritualului de botez ce a avut loc la Biserica „Sf. Constantin şi Elena” din Suceava, în timpul căruia ar fi fost complet scufundat în apă.