Piedone, vizită de lucru pentru identificarea de locuri unde se pot construi parcări, parcuri şi terenuri de sport

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a efectuat ieri, 10.02.2021, o vizită de lucru pe raza sectorului, cu scopul de a identifica locuri unde se pot construi parcări, parcuri şi terenuri de sport.

Edilul a fost însoţit city manager, de directori din cadrul instituţiei şi reprezentanţi ai companiei Esta Construction, companie care se va ocupa de amenajarea/ reamenajarea parcurilor şi grădinilor din jurul blocurilor. Încă de la preluarea mandatului, Cristian Popescu Piedone a promis va merge pe teren alături de directorii instituţiei, pentru ca aceştia să vadă situaţia reală din sector şi pentru a afla care sunt probleme cetăţenilor.

Această vizită a avut ca scop identificarea de locuri unde se pot construi parcări, parcuri şi terenuri de sport.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dorit să meargă cu directorii şi reprezentanţii Esta Construction şi în Sectorul 4, acolo unde a fost edil timp de mai mulţi ani, pentru a le prezenta acestora parcurile moderne construite de actuala conducere.

Cristian Popescu Piedone a dorit să le arată celor de la Esta Construction un model pe care să îl urmeze şi în Sectorul 5, un sector care duce lipsă de parcuri moderne şi sigure pentru copii. Totodată, edilul îşi doreşte ca Sectorul 5 să fie unul cu mai multe spaţii verzi, atât în ceea ce priveşte parcurile dar şi împrejurimile blocurilor. De asemenea, parcurile din Sectorul 5 ar urma să aibă şi zone de fitness, unde adulţii vor putea face mişcare în aer liber.

Sectorul 5 va avea o parcare supraetajată cu 1170 locuri

Tot ieri, Primarul Sectorului 5 a efectuat o vizită şi în locul în care urmează să fie construită cea mai mare parcare supraetajată. Aceasta va fi amenajată pe Şoseaua Alexandriei nr. 22-24 şi va avea 1170 de locuri de parcare. Pentru a folosi spaţiul la maximum, deasupra parcării vor fi amenajate terenuri de sport.

„Odată cu începerea primăverii va începe şi modernizarea şi reconstrucţia Sectorului 5. Nu avem timp de pierdut. Ani de zile, locuitorii din Sectorul 5 au avut de suferit din cauza lipsei parcurilor sau a parcărilor. Am mers pe teren şi voi face acest lucru mult mai des în perioada următoare, pentru că îmi doresc să realizăm mai multe proiecte extrem de importante pentru cetăţenii din sector. Avem nevoie de parcuri şi locuri de joacă, de spaţii verzi şi terenuri de sport. Trebuie să le asigurăm copiilor locuri moderne şi sigure în care să se poată juca şi dezvolta armonios. De asemenea, o altă problemă care trebuie rezolvată de îndată este cea a parcărilor.

Am primit numeroase sesizări din partea cetăţenilor pe această temă. Vom demara un prim proiect care va aduce 1170 de noi locuri de parcare într-o zonă foarte aglomerată din sector. Nu avem timp de pierdut! Trebuie să ne apucăm de treabă!”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati