Autoritățile din Capitală au pus deja în aplicare planul de măsuri pentru limitarea efectelor acesteia. Se anunță temperaturi extreme până joi, inclusiv.
Astfel, au fost amenajate mai multe zone în Capitală, acolo unde oamenii, cei care ies afară între ora 11:00 și ora 18:00 sau și mai târziu și au nevoie de asistență medicală, să poată primi un prim ajutor în cazul în care acestora li se face rău.
De asemenea, în anumite domenii de activitate, programul de lucru a fost limitat sau făcut în așa fel încât oamenii să nu fie nevoiți să vină în timpul zilei la serviciu, în momentul în care temperaturile sunt foarte ridicate.
Una din măsurile importante în aceste zile caniculare este şi monitorizarea zonelor forestiere, în special zonele în care turiștii merg.
De asemenea, medicii vorbesc despre faptul că între ora 11:00 și ora 18:00 ar fi indicat să nu ieșiți din case, să faceți lucrul acesta în cazul în care chiar este nevoie să ieșiți afară. Dacă nu, cel mai indicat ar fi să rămâneți în interior.
De asemenea, hidratarea este foarte importantă și hainele pe care le îmbrăcați să fie unele lejere și de culoare deschisă.