Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare continuă tratamentele împotriva tânțarilor. Utilajele companiei municipale s-au aflat, în perioada 15-17 iunie, în parcurile, pe bulevardele și străzile Bucureștiului, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București.
Primăria Capitalei continuă tratamentele împotriva tânțarilor in 3 sectoare ale Bucureștiului.
Angajații companiei Eco Igienizare au efectuat tratamente în trei sectoare ale Capitalei, după cum urmează:
- sectorul 1 – Parcul Herăstrău, zona veche și cea nouă, zona Fântâna Mioriței, bd. Kiseleff, bd. Lascăr Catargiu, Piața Romană;
- sectorul 3 – Parcul IOR, Parcul Alexandru Ioan Cuza, bl. Unirii, Piața Unirii, bl. Decebal și Sos. Baba Novac până la bl. Nicolae Grigorescu;
- sectorul 4 – Parcul Tineretului, Parcul Carol, Palatul Copiilor, Sala Polivalentă, Calea Văcărești (aliniamentul stradal, fără a afecta vegetația din Delta Văcărești) și toate bulevardele din sector, respectiv, bl. Tineretului, bl. Regina Maria, Calea Șerban Vodă, Sos. Metalurgiei, Sos. Berceni, Sos. Giurgiului, Sos. Olteniței, bl. Turnu Măgurele și Sos. Luică.
Vezi si: Primăria Capitalei susţine că s-au efectuat tratamente pentru combaterea ţânţarilor
Primăria Municipiului București anunță că s-a intervenit și pe străzile adiacente, care fac legătura cu bulevardele, iar acolo unde efectuarea tratamentelor împotriva țânțarilor nu a fost posibilă din cauza limitării accesului utilajelor, se va interveni punctual, cu aparatura portabilă, de tip atomizor.
Vezi și: Primul spațiu verde din țară cu bănci solare și wifi gratuit, deschis în București
De asemenea, se specifică faptul ca Primăria va continua campania de tratamente pentru combatarea țânțarilor din Capitală. Întregul proces va avea loc în zilele următoare, în funcție de condițiile meteorologice, în toate celelalte sectoare ale Capitalei, în cadrul Programului Unitar de Acțiune, aprobat de Primăria Municipiului București.