Primăria Sectorului 3 anunță că reia seria întâlnirilor cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Sectorului 3 reia seria întâlnirilor cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din sector.

Astfel, timp de două luni, în fiecare zi de joi a săptămânii, începând cu data de 16 ianuarie, de la ora 16.00, Primăria Sectorului 3 prin Serviciul Relații cu Asociațiile de Proprietari, îi așteaptă pe reprezentanții asociațiilor de proprietari, precum și pe acele persoane care desfășoară activitatea de administrator condominii, la Colegiul Tehnic Mihai Bravu – Sala Amfiteatru din șos. Mihai Bravu nr. 428.

Întâlnirile au drept scop discutarea modalităților de implementare a prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor și a problemelor cu care se confruntă asociațiile de proprietari.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati