Primăria Sectorului 4 susţine că Nicuşor Dan ar încerca să-şi asume ”nemeritat” refacerea Pasajului Unirii

Primăria Sectorului 4 susţine că primarul general al Capitalei ar încerca să-şi asume „nemeritat” efectuarea lucrărilor de refacere a Pasajului Unirii, în condiţiile în care acest obiectiv se află în administrarea sectorului, care a şi obţinut finanţarea necesară de la Guvern.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, din aprilie 2022, Pasajul Unirii şi Planşeul Unirii, două obiective de importanţă strategică pentru Capitală, se află în administrarea sectorului.

„Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi-a asumat întru totul responsabilitatea punerii în siguranţă şi a consolidării celor două obiective de infrastructură. În acest sens, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a efectuat lucrările de punere în siguranţă a pasajului rutier încă din vara anului trecut, iar în paralela contractat servicii specifice în vederea efectuării celor două expertize tehnice realizate de către specialiştii Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi care încadrează atât Planşeul Unirii, cât şi Pasajul Unirii în starea tehnică IV – nesatisfăcător, ce impune intervenţii de urgenţă”, se explică în comunicat.

În prezent, Sectorul 4 este autoritatea contractantă în cadrul procedurii de licitaţie publică privind proiectarea şi realizarea lucrărilor de consolidare a Planşeului Unirii, se precizează în comunicat.

Conform acestuia, şi finanţarea lucrărilor de consolidare a Planşeului Unirii a fost obţinută de Sectorul 4, ca urmare a unei ordonanţe de urgenţă, prin care Executivul a alocat administraţiei locale suma de 150 de milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati