Şcoala de vară în Sectorul 5 va avea 600 de locuri disponibile

Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat miercuri derularea proiectului „Şcoala de vară”, destinat unui număr de 600 de elevi, notează Agerpres.

Proiectul se va derula în perioada iulie-august, în unităţi de învăţământ din sector. Valoarea totală a proiectului este de 1,5 milioane lei.

Serviciile de catering vor fi asigurate de Colegiul Economic Viilor, unitate de învăţământ administrată de Consiliul Local al Sectorului 5. Valoarea hranei asigurate în sistem de catering va fi de 20 de lei/copil/zi de activitate.

Scopul proiectului îl constituie stimularea implicării elevilor în activităţi educative, recreative şi de timp liber, de dezvoltare personală şi integrate socială.

Toate activităţile vor fi derulate fie de către cadrele didactice, fie sub supravegherea acestora.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati