Pentru al doilea an consecutiv, specialiștii din domeniul digitalizării apreciază dedicarea și munca depusă de echipa administrativă a primarului Daniel Băluță și conferă Sectorului 4 titlul de „cel mai bun proiect smart city din România”.
Desemnarea a avut loc aseară, în cadrul celei de-a V-a ediție a Smart City Industry Awards, eveniment organizat de Asociația Română pentru Smart City.
În cadrul acesteia, juriul a stabilit că „Primăria Sectorului 4 este un promotor, dar și un generator al exemplelor de bune practici în domeniul Smart City, fiind o sursă de inspirație pentru orice comunitate urbană sau rurală de la nivel național. Cu proiecte privind digitalizarea serviciilor publice, inițiative tip Smart Mobility sau Smart Citizen, Primăria Sectorului 4 își afirmă, încă o dată, poziția pe harta comunităților smart din România prin inițiativele recente, ca modernizarea Pieței Agroalimentare Sudului, investiții în infrastructura stațiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice (22 de stații de încărcare), începerea lucrărilor pentru o nouă stație de metrou la nivel suprateran și numeroase alte proiecte cu impact major în comunitate”.
Premiul a fost primit, în numele echipei, de către primarul sectorului 4, Daniel Băluță.
Premiul primit mă onorează, mă obligă și mă face să fiu mândru. Lucrez pentru oameni, oamenii sunt principalul beneficiar al proiectelor noastre, satisfacția lor și creșterea nivelului lor de trai e scopul final al tuturor eforturilor făcute în primărie. Mulțumesc încă o dată juriului și mulțumesc echipei mele de la Primărie, fără de care implementarea tuturor proiectelor de Smart City în Sectorul 4 nu ar fi fost posibilă. Sunt mândru de oamenii mei, profesionalismul și dedicarea lor își găsesc recunoașterea. Sectorul 4, cel mai sărac sector al Bucureștiului, și-a lepădat hainele de Cenusăreasă și acum poartă cu mândrie titlul de cel mai smart oraș din România”, a declarat edilul aseară, în cadrul galei Smart City Industry Awards.
Tot mai multe proiecte smart în Sectorul 4
Potrivit acestuia, proiectele smart nu doar că vor continua, ci în perioada următoare vor fi implementate și altele, finanțate din fonduri europene nerambursabile.
Primul dintre acestea vizează creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prin montarea sistemelor de iluminat public smart, cu leduri, inclusive pe străzile secundare, dar și crearea unui sistem de monitorizare și supraveghere video.
Cum aglomerările urbane produc schimbări majore mediului înconjurător, Primăria Sectorului 4 va implementa conceptul Green Deal, finanțat de Uniunea Eurpeană, pentru ca spațiul verde la nivelul sectorului să crească în următorii ani cu 20%. Astfel, cu suport logistic din partea ambasadei Olandei, Parcul Natural Delta Văcărești va fi tranformat într-un adevărat obiectiv turistic.
Parcul Tudor Arghezi, primul parc construit de la zero în ultimii 30 de ani, e deja în lucru. Vor începe, de asemenea, lucrările la România Parc, un parc tematic în Zona Tineretului, un obiectiv unic în România.
Cel mai modern sistem de management al deșeurilor din București
În curând, Sectorul 4 va avea și cel mai modern sistem de management al deșeurilor din București, dar și propriul sistem complex de măsurare a aerului. Nici digitalizarea nu va fi ignorată, întrucât planul sectorului 4 este acela ca în următorii ani, primăria să devină una fără hârtii și fără ghișee.
„Dezideratul este ca oamenii să își poată rezolva toate problemele care țin de administrație comod, rapid, de acasă, cu doar câteva click-uri date, eventual, de pe fotoliul lor din sufragerie, și nu stând în picioare pe la vreo coadă. Din 2022 vom avea doar plăți inteligente pentru taxe și impozite, din 2021 autorizațiile de construire vor fi obținute on-line. Vom introduce un sistem complex de asistență bazat pe Inteligența Artificială, numit Funcționarul Virtual.
Facem pași mari pentru a face din Primăria Sectorului 4 prima administrație locală fără hârtii, fără dosare, fără cozi și fără ghișee. Punem tehnologia în slujba cetățenilor”, a mai declarat primarul Daniel Băluță, cu ocazia primirii premiului sus-menționat.