Sindicalişti din STB protestează timp de două ore în faţa sediului societăţii. Circulația nu este afectată

Aproximativ 30 de membri ai Sindicatului Şoferilor din Societatea de Transport Bucureşti (STB) vor protesta miercuri, timp de două ore, în faţa sediului societăţii, acuzând abuzurile conducerii asupra unor angajaţi, însă circulaţia mijloacelor de transport în comun nu va fi afectată, a declarat preşedintele Sindicatului Şoferilor din STB, Valer Ciobănescu.

Protestul va avea loc în faţa sediului STB din strada Dinicu Golescu, în intervalul orar 11:00 – 13:00, scrie Agerpres.

„Circulaţia nu va afectată sub nicio formă. Protestul vizează probleme mai vechi, legate de abuzurile pe care le face conducerea împotriva noastră. Vor participa în jur de 30 de angajaţi, majoritatea şoferi„, a spus Ciobănescu.

Liderul sindical susţine că a fost concediat de două ori din STB pentru că a transmis în media şi pe Facebook problemele cu care se confruntă societatea.

Ciobănescu este preşedintele Sindicatului Şoferilor din STB, o organizaţie care are în jur de o mie de membri, aproximativ jumătate fiind şoferi şi vatmani, restul din alte categorii.

Pe de altă parte, sindicatul reprezentantiv din societate – Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti – numără peste 9.000 de membri şi reprezintă peste 85% dintre salariaţii societăţii.

„Noi nu avem niciun amestec în protestul organizat de Sindicatul Şoferilor, care numără în jur de 800 de membri din care mai puţin de jumătate sunt conducători de vehicule, restul din alte categorii. Noi avem toate categoriile de încadrare, numai că din 4.900 de conducători de vehicule din STB, la noi sunt peste 4.500. Cred că este o adunare publică care are iz politic. Nu avem nicio legătură cu protestul, dar pot să anticipez că, în cazul în care propunerea de buget rămâne la 800 de milioane de lei, lucrurile vor sta într-un anumit fel pentru transportul public din Capitală, pentru că noi nu putem funcţiona cu această sumă, ţinând cont că avem nevoie de 1,2 miliarde de lei”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele sindicatului STB, Vasile Pietrariu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati