Tag: romania

România are 35 de noi staţiuni turistice de interes local

România are 35 de noi staţiuni turistice de interes local, a anunţat miercuri Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. Printre acestea se află comune din județele...

Ministrul Mediului: România nu va deveni groapa de gunoi a Europei

Autorităţile au oprit, în acest an, peste 3.000 de tone de deşeuri care urmau să intre în ţară ilegal şi au întocmit nouă dosare...

România, condamnată la CEDO pentru discriminare față de femei. Suma pe care trebuie să o plătească statul român

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a autorizat, potrivit vechii legislaţii, ca femeile să lucreze la fel...

Roberta Metsola: Voi lupta ca România să se alăture Schengen în 2023

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat marţi că va lupta ca România să se alăture Schengen în anul 2023. Roberta Metsola, care se află...

A scăzut numărul de pensionari din România. Cea mai mare pensie, în județul Hunedoara

Numărul pensionarilor a scăzut cu 77.000 în trimestrul III al anului 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele INS. Cea mai...

Turiştii străini au cheltuit în România peste 3 miliarde lei, în primele nouă luni ale anului

Numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 1,167 milioane, în primele nouă luni ale anului, cheltuielile...

Lucian Bode: Pierderile suferite de România prin neaderarea la Schengen depăşesc 25 de miliarde de euro

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat joi că pierderile suferite de România prin faptul că nu intră în spaţiul Schengen depăşesc suma de...

Polițiștii din România ar putea primi în dotare pistoale cu electroșocuri

Polițiștii români ar putea fi dotați cu pistoale cu electroșocuri. Aceasta este propunerea unui senator USR care a explicat că este necesar ca pentru...

Republica Moldova, România și Microsoft au semnat un acord pentru a consolida transformarea digitală în ambele țări

Republica Moldova și România au anunțat astăzi, la Chișinău, semnarea unui Memorandum de Înțelegere (MoU) trilateral între cele două guverne și Microsoft Corp. Scopul...

BREAKING NEWS. România NU intră în Schengen..nici de această dată/ Croația intră în Schengen de la 1 ianuarie 2023

Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, potrivit surselor G4Media. Croația a primit vot favorabil. Olanda și-a clarificat poziția...

Lucian Bode, înaintea Consiliului JAI: Astăzi România va solicita un sigur lucru, respect

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a declarat, joi, înaintea Consiliului JAI, că va solicita dezbatere şi vot pentru aderarea României la Schengen. ”Astăzi România...

Interes pentru promovarea cooperării economice româno-emirateze

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc o întrevedere a președintelui Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, cu E.S....

Recent articles

spot_img