Taxa de urbanism în Sectorul 2 din București se va putea plăti prin SMS

În Sectorul 2 al Capitalei se poate plăti prin sms la numărul 7530 taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, anunţă primarul Radu Mihaiu. Serviciul este disponibil de miercuri.

De asemenea, se pot depune cereri şi declaraţii în format editabil.

„În Sectorul 2, Direcţia Venituri Buget Local accelerează aplicarea noilor funcţionalităţi din zona plăţilor digitale. Dacă până ieri puteaţi plăti prin sms taxa pentru eliberarea cărţii de identitate, de azi puteţi plăti prin sms la numărul 7530 taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism. Recent, am adus îmbunătăţiri şi pe site-ul Primăriei, la capitolul „Acte necesare”.

Epoca în care printaţi cererile tip, le completaţi de mână şi apoi le scanaţi a apus. Acum, puteţi depune cereri şi declaraţii în format editabil. Ştiu, este doar o treaptă pe „scara schimbării”, dar este una urcată, nu coborâtă.

Tot pe site-ul Primăriei veţi observa că toate contractele sunt indexate. Până acum, erau doar scanate şi publicate. Nu puteai depista informaţii după o simplă căutare utilizând cuvinte cheie. Însă, digitalizarea făcută pe bune nu mimează transparenţa, aşa cum s-a tot practicat. Acum, puteţi căuta informaţii utilizând cuvinte cheie, iar motorul de căutare pe care îl utilizaţi le şi depistează. Când nu ai nimic de ascuns, nu foloseşti trucuri”, a scris primarul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati