Transfăgărăşanul și Transalpina se închid de marți, în anumite zone

0
106

Sectoarele de munte ale DN 7C – Transfăgărăşan şi DN 67C – Transalpina vor fi închise circulaţie, începând de marţi. Astfel, pe Transfăgărăşan nu se va mai circula între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, iar pe Transalpina între Rânca şi Curpat.

Conform Normativului AND 615-2020 privind circulaţia rutieră pe drumurile montane DN 7C (Transfăgărăşan) şi DN 67C (Transalpina), începând de marţi, 20.10.2020, circulaţia rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe anumite sectoare ale drumurilor menţionate, potrivit unui comunicat de presă CNAIR.

Care sunt zonele unde se închide traficul

Astfel, se va închide traficul pe DN 7C între km 104+000 (Piscu Negru) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă) şi pe DN 67C – între km 34+800 (Rânca) şi km 79+200 (Curpat).

„Precizăm că măsura închiderii circulaţiei rutiere pe aceste secotare de drum a fost luată pentru siguranţa participanţilor la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în aceste zone”, au menționat reprezentanţii CNAIR.

Transfăgărăşanul este închis anual, în perioada iernii, când circulaţia rutieră nu se mai poate desfăşura în siguranţă. Cât Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere, la Bâlea Lac se ajunge doar cu telecabina, de la Bâlea Cascadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.