Trei persoane au fost reţinute după ce au sustras 25 de parfumuri dintr-un centrul comercial din Sectorul 1

Trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost reţinute de poliţiştii din Bucureşti, fiind suspectate că au sustras 25 de parfumuri dintr-un centrul comercial din Sectorul 1.

”La data de 9 octombrie 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au reţinut trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 29 şi 36 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt, prejudiciul fiind de peste 10.500 de lei”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că, la data de 21 septembrie 2023, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie au fost sesizaţi, de către directorul unui magazin, cu punct de lucru într-un centru comercial din Sectorul 1, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, din incinta magazinului ar fi fost sustrase 25 de parfumuri, de diferitre mărci şi cantităţi.

”În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârşită de către trei persoane, o femeie în vârstă de 29 de ani şi doi bărbaţi, de 30, respectiv 36 de ani, ambii cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională. În cursul zilei de 9 octombrie 2023, bănuiţii au fost depistaţi şi conduşi la auderi, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare”, a mai transmis sursa citată.

Cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati