10 ani de ”Dăruiește Viață”. ONG-ul a investit în spitalele românești 43 de milioane de euro – FOTO / VIDEO

​Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, care construiește în București primul spital pentru copii bolnavi de cancer din România, exclusiv din donații și sponsorizări, împlinește 10 ani de existență. În cei 10 ani, Dăruiește Viață a investit 43 de milioane de euro în sistemul medical din România, adunând în jurul său 500 de mii de donatori persoane fizice și 7.700 de companii.

  • Aniversarea este marcată de faptul că cel mai important proiect al Dăruieşte Viaţă şi cea mai de anvergură investiţie făcută în sistemul sanitar din România în ultimii 30 de ani – Spitalul de Copii construit exclusiv din donaţii şi sponsorizări – a intrat în etapa finală, urmând să fie dusă la bun sfârşit în următoarele luni.

„Cel mai mare proiect al nostru a plecat de la o glumă: dar ce, noi nu suntem în stare să facem un spital?”, a mărturisit joi Carmen Uscatu, președinte și co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, la evenimentul de aniversare a 10 ani de la înființare.

„10 ani de Dăruieşte Viaţă înseamnă 10 ani de muncă asiduă pentru a gândi şi implementa proiecte care să dea şanse în plus pacienţilor din România şi să le ofere cadrelor medicale resursele necesare pentru a-şi face meseria cât mai bine.

Înseamnă crearea de noi standarde şi repere de urmat pentru sistemul medical şi pentru autorităţi. Cu sprijinul donatorilor şi sponsorilor, Dăruieşte Viaţă a investit 43 mil.euro în modernizarea infrastructurii spitaliceşti, dotarea cu echipamente performante a spitalelor din România, construcţia de spitale modulare, donarea de echipamente de protecţie, schimbarea de legi şi construcţia de la zero unui Spital de Copii. Iar drumul nostru abia începe.”, a declarat și Oana Gheorghiu, președinte și co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață.

De la înființare până azi, peste 500 de mii de oameni (persoane fizice) și peste 7.700 de companii au donat pentru ”Dăruiește Viață”, potrivit fondatorilor Asociației.

Ei au investit zeci de milioane de euro în mai multe spitale din România (Brașov, Piatra Neamț, Timișoara, București).

Dăruieşte Viaţă lansează campania „Dăruitorii” pentru a marca aniversarea de 10 ani

Pentru că primii 10 ani sunt doar începutul, Dăruieşte Viaţă a lansat în contextul aniversării campania „Dăruitorii”.

Campania a fost prezentată pentru prima dată în cadrul unei conferinţe speciale de presă, în incinta şantierului noului Spital, cel mai ambiţios proiect Dăruieşte Viaţă.

Imagine din interiorul spitalului pentru copiii bolnavi de cancer construit în curtea Spitalului Marie Curie din București

La eveniment au participat: Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, două dintre fondatoarele Dăruieşte Viaţă, Paula Herlo, Alex Dima şi Tudor Chirilă, cei trei susţinători care au fost alături de Asociaţia încă de la început, precum şi reprezentanţii principalelor spitale în care Asociaţia a implementat sau desfăşoară proiecte în prezent.

”Noul spital de oncologie pediatrică este cel mai spectaculos proiect de țară pe care l-a avut România până acum. Sunt 500 de mii de oameni care și-au pus sufletul în proiectul ăsta. S-a construit pe speranțele și pe dramele unor copii”, a declarat Paula Herlo.

”Mi se pare incredibil ca un copil de opt ani să spună ‘am cancer’ în fața camerei de luat vederi, conștient că în acest fel lasă o moștenire, pentru ca alți copii să se facă bine”, completat Tudor Chirilă.

”Într-un final cred că este vorba despre moștenire. Dacă eu le invidiez pe fetele astea pentru ceva este că au reușit să pună toată forța în ridicarea acestui proiect și să îl aducă în stadiul în care se află acum. Până la urmă ele lasă o moștenire și dinpăcate statul nu ne-a lăsat nimic. Nu ne-a lăsat un sistem de educație sau de sănătate și desigur că și noi avem partea noastră de vină. Proiectul este o piatră de temelie pentru această chestie simplă ‘Da, se poate’!”, a mai spus artistul.

„Uneori ni se pare incredibil că au trecut 10 ani, timp în care ni s-au alăturat peste 500.000 de oameni şi 7.700 companii. Energia lor, bătăile lor de inimă au făcut posibile proiectele prin care Dăruieşte Viaţă a ajutat ca alte inimi, ale celor care au avut nevoie de sprijin, să bată. Fiecare persoană care a susţinut Dăruieşte Viaţă cu o donaţie, cu un share, cu o încurajare este un Dăruitor. De şanse, de speranţă, de schimbare. Această campanie le este dedicată lor. Schimbarea însă, abia acum începe. Iar pe daruiesteviata.ro aflaţi mai multe detalii.”, a completat Carmen Uscatu.

Imagine din interiorul spitalului pentru copiii bolnavi de cancer construit în curtea Spitalului Marie Curie din București

10 ani de Dăruiește Viață în cifre:

  • 43 de milioane de euro investiți în sistemul medical din România.
  • 8 spitale ale căror secții de oncologie adulți și copii au fost renovate și aduse la standarde europene în Timișoara, Brașov, București și Cluj.
  • 20 de camere sterile construite, ceea ce a triplat capacitatea de transplant în România, înființarea sub-programului de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic și crearea a două laboratoare adecvate în Timișoara și la Institutul Clinic Fundeni, București.
  • Achiziționarea de echipamente performante.
  • Schimbarea unui ordin de ministru pentru a facilita accesul bolnavilor care nu au șanse în România, la tratamente în afara țării.
  • De asemenea, Dăruiește Viață a reacționat rapid și eficient în situațiile de criză precum Colectiv (când a donat echipamente de 350.000 euro), pandemie (când a construit două spitale modulare la standarde europene, complet funcționale și astăzi la București și Piatra Neamț și a donat 17 tone de echipamente de protecție și echipamente medicale către unități medicale din 103 orașe, din 40 de județe) sau războiul din Ucraine (când a donat peste 450.000 euro în echipamente medicale și de prim ajutor).
  • În prezent, Dăruiește Viață gestionează inițiativa #NoiFacemUnSpital – construcția Spitalului de Copii de la Marie Curie.

Dăruiește Viață îi invită pe toți cei care vor să se implice în continuare sau care vor să înceapă să susțină proiectele Asociației să doneze pentru următorii 10 ani de schimbare. Principalele modalități de donație:

  • Online pe www.daruiesteviata.ro
  • SMS la 8864 cu textul SPITAL pentru o donație lunară de 4 euro
  • Donarea zilei de naștere pe www.daruiesteviata.ro/campanii
  • Cadouri cu sens pe www.daruiesteviata.ro/cadouri
  • Companii: redirecționarea a 20% din impozitul pe profit / venit. Detalii pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati