În luna iunie 2019, polițiștii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au aplicat amenzi de 316.455 lei pentru nerespectarea ordinii...
Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Daniel Suciu a vorbit despre stadiul construirii celor trei stadioane asumate de România pentru Euro 2020. Acesta a precizat că...
În urma parteneriatului încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Asociaţia Mondială pentru Orfani (AMOR), copii defavorizaţi din...
Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6, a demarat lucrările de amenajare a celui mai mare parcaj amplasat...
În perioada cu temperaturi caniculare, Centrul de Sănătate Multifuncţional "Sfântul Nectarie" este pregătit să îi sprijine pe bucureştenii afectaţi.
Dotat cu aparatură de...
Primăria Sectorului 6 ia măsurile necesare pentru acordarea de asistență cetățenilor, în toate punctele sectorului, pe parcursul perioadelor caniculare din această vară.
„Primăria Sectorului 6,...
Primăria sectorului 6 anunţă joi că, pentru depistarea problemelor glandei tiroide, se acordă consultaţii gratuite la Centrul de Sănătate Multifuncţional "Sfântul Nectarie", situat în...
Primăria Setorului 6 anunţă că în această săptămână încep înscrierile la cursuri gratuite de educaţie nonformală.
„Copilul tău este pasionat de sport, muzică, dans, teatru,...