Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor”, program care are ca scop stimularea performanței în educație.
Aproape 600...
Protestele organizate de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" au căpătat acum o nouă dimensiune, greva de avertisment fiind precedată de "greva definitivă" a medicilor care efectuează...
O analiză recentă realizată de Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, arată că românii sunt din ce în ce mai...
Perioada în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică...
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, anunță că în ședința de Guvern a intrat un set de măsuri menite să protejeze investițiile pe care le implementăm...
Consiliul Județean Ilfov a anunțat că proiectul construirii unui nou punct medical în Popești-Leordeni este în linie dreaptă, având ca beneficiar Spitalul Județean Ilfov.
...
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, afirmă că instituția sprijină cetățenii cu posibilități materiale reduse și le acordă tratament în diverse stațiuni balneare și...