Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele...
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, reprogramează spectacolul „Hora staccato” – Concert folcloric...
Peste 2.300 de amenzi în valoare de 1,1 milioane de lei au fost aplicate la sfârşitul săptămânii trecute după controale în mari complexuri comerciale,...
Consiliul Tineretului din România (CTR) atrage atenţia asupra faptului că modul în care a ales Guvernul să modifice Programul "Prima Casă", ulterior redenumit "O...
Primarul General al Capitalei Gabriela Firea a anunțat nașterea celui de-al 400-lea copil, prin programul “FIV - O șansă pentru cuplurile infertile”.
"Dragostea nu moare...
În contextul crizei sanitare actuale, voluntarii de la Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului continuă să vină în ajutorul familiilor nevoiașe de la sate. Astfel că,...
STB anunță că circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Aviatorilor, între Piața Victoriei şi Piața Charles de Gaulle, luni, între orele 09:30-11:30, în vederea...
Azi, 20 iulie, mai multe aeronave militare vor survola Capitala cu prilejul aniversării Zilei Aviației și a Forţelor Aeriene.
Dispozitivul de zbor va fi compus...