Premierul Florin Cîțu afirmă, după ședința cu primarii din București, că vor fi luate măsuri mai dure pentru cei care nu respectă restricțiile. „Nu vreau ca românii care respectă regulile să aibă de suferit”, transmite acesta.
„Nimeni nu este mai presus de lege. Am spus-o clar și o repet. Astăzi am ședințe cu autoritățile locale din țară și din Capitală, pentru a gestiona cât mai bine epidemia din România. Trebuie să găsim soluții pentru cazurile punctuale în care măsurile de prevenire a infectării cu SARS-COV-2 nu sunt respectate. Măsurile mai dure vor fi pentru acest segment. Nu vreau ca românii care respectă regulile de mai bine de un an să aibă de suferit din această cauză. Știu că este greu și le mulțumesc pentru tot efortul pe care l-au făcut și îl vor face în continuare”, transmite premierul.
”Dacă respectăm măsurile de protecție, economia rămâne deschisă”
Florin Cîțu spune că fără implicarea cetățenilor nu vom reuși să trecem cu bine peste valul 3 și că de respectarea acestor măsuri depinde economia.
„Indiferent câte măsuri va lua Guvernul și câte paturi vor fi suplimentate in spitale, fără implicarea voastră nu vom reuși să trecem cu bine peste valul 3 al pandemiei. Dacă respectăm măsurile de protecție, economia rămâne deschisă și nici nu aglomerăm spitalele. Cred că sunt suficiente motive pentru a face împreună încă un efort, pentru a acționa responsabil. Și să nu uităm că vaccinarea rămâne singura soluție pentru revenirea la normalitate”, a mai scris Cîțu.