Majoritatea mașinilor reușesc să obțină la testele de siguranță Euro NCAP patru sau cinci stele. Ceea ce înseamnă că ai un nivel ridicat sau foarte ridicat de protecție atât pentru șofer, cât și pentru pasageri și...
Răzvan Munteanu, directorul executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), avertizează că blocurile comuniste cu parter înalt, adică cele care au spații comerciale la parter, reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în fața...
Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoarea de 3,23 milioane de lei pentru încălcarea legislației din domeniul relațiilor de muncă, respectiv sancțiuni de 632.200...
Inspecția Muncii a efectuat 888 de controale în domeniul construcțiilor, în perioada 14-19 iulie, și a identificat 395 de persoane care prestau muncă nedeclarată,...
Inspectorii de muncă din București au realizat un control amplu la Arena Națională, descoperind că peste 600 de persoane lucrau fără forme legale. Aceștia...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti derulează până la 31 decembrie 2024 o campanie de informare şi conştientizarea privind prevederile legale referitoare la eliberarea...
Inspectorii de muncă au identificat, marţi, 18 persoane care prestau "muncă la negru", potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti.
"În data...
Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Racz, a fost reţinută, vineri, sub acuzaţia că lua mită, între 2.000 şi...
Inspectorii de muncă vor controla, timp de două săptămâni, la nivelul Capitalei, unităţile economice care prestează activităţile privind comerţul cu ridicata al combustibililor lichizi...
Temperaturile ridicate din ultimele zile sunt greu de suportat, mai ales de muncitorii de pe șantiere, care sunt nevoiți să lucreze la temperaturi resimțite...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a identificat, în urma unei acțiuni de control, 45 de persoane care munceau la negru. Astfel, instituția a dat...
Inspectorii de muncă au identificat, în decursul lunii septembrie, 827 de persoane care prestau muncă "la negru" la o singură societate comercială, în București.
Potrivit...