Ricky Martin va urca pe scena de la Romexpo, marţi, 16 decembrie, de la ora 21.00. Fantomel & Kate Linn vor deschide evenimentul începând cu ora 20.00 iar accesul în incinta Romexpo (Pavilionul B) se va...
''Târgul de Crăciun din Piața Constituției, organizat de Primăria Municipiului București prin CREART, găzduiește, duminică, în intervalul 12:00 - 14:00, în Casa lui Moș Crăciun, evenimentul caritabil ''Crăciunul care schimbă destine'', la care vor participa legende...
Universitatea din Bucureşti anunţă licitaţie pentru lucrări de reparaţii la clădirile sale, incluzând cămine, sediile facultăţilor, dar şi staţiuni de cercetare din ţară.
Este vorba...
Cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti (UB) au primit, în sesiunea din iulie de admitere la programele de licenţă, 42.892 de candidaturi pentru...
Universitatea din Bucureşti a anunţat luni deschiderea înscrierilor pentru cea de-a şaptea ediţie a Şcolii de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele...
Universitatea din Bucureşti a anunţat joi existenţa unei noi tentative de phishing în care sunt utilizate referinţe legate de instituţia de învăţământ superior.
Reprezentanţii UB...
Universitatea din Bucureşti (UB) lansează două noi proiecte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare de 4,8 milioane de euro.
...
Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" a Universităţii din Bucureşti a fost vizitată, în luna aprilie, de peste 22.000 de elevi, care au avut ocazia să...
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București sunt pe primele locuri și în ediția din acest an a...
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, construirea unui cămin studențesc pentru Universitatea din București.
Obiectivul va...
Universitatea din București este noua semnatară a Cartei Diversității din România. Prin semnarea Cartei Diversității Universitatea din București se angajează:
1. Să dezvolte o cultură...
În perioada 1 august – 30 septembrie, la Universitatea din București se desfășoară o nouă competiție de proiecte menite să contribuie la dezvoltarea unor...
Admiterea la Facultatea de Drept din Bucureşti a avut loc joi, 21 iulie. Anul acesta sunt 5 candidaţi pe loc. Printre aceștia, la examen s-a prezentat şi...
Universitatea din Bucureşti scoate la concurs pentru admiterea din acest an peste 8.000 de locuri bugetate, informează un comunicat al instituţiei remis vineri presei.
"Pentru...